Mierea incalzita este toxica - mit sau adevar?

Ati intalnit probabil opinia conform careia mierea incalzita este toxica. O idee care intriga, mai ales ca acest elixir dulce, aliment-remediu milenar, e considerat plin de virtuti in aproape orice forma e administrat.

Verdictul meu personal, dupa indelungi cercetari pe tema aceasta: MIT. Se pare ca aceasta conceptie proneste de la medicina ayurvedica, care priveste mierea ca un element ce dezechilibreaza “doshas”. Explicatia ayurvedica privind rolulul de element “fierbinte”/agravant de conditii al mierii incalzite este greu de inteles de catre un nepracticant, insa pe scurt ideea cu care am ramas este ca acest fapt se justifica prin prahbav, adica inexplicabilul sau exceptia. Chiar am gasit un studiu stiintific facut pe baza acestui concept ayurvedic de catre specialistii lor de la un colegiu de medicina ayurvedica din India. In urma unor analizelor fizico-chimice complexe ale mierii incalzite la 60°C si 140°C, acestia nu au gasit dovezi stiintifice de toxicitate propriu-zisa. Rezultatele au indicat doar ceea ce se stie oricum: ca e de preferat mierea cruda, neincalzita si neprocesata, pentru intregul beneficiu, caci prin procesarea ei la temperaturi inalte se distrug enzimele si parte din nutrienti valorosi. De la peste 50°C in sus, mai ales prin tratare termica indelungata si repetata, incep sa se formeaza compusi secundari de nedorit in miere, cum ar fi diversi fenoli si hidroximetil-furfuralul (HMF), o aldehida formata din degradarea termica a zaharurilor (reactia Maillard). De altfel, HMF e folosit ca si indicator in laborator al prospetimii mierii (acesta se formeaza inevitabil in timp, pe masura ce mierea "imbatraneste") sau ca test al mierii cu pretentii "raw", deci neincalzite. UE are stabilita limita maxima a HMF pentru o miere de calitate acceptabila pentru consum uman, la 80 mg/g (EU Directive 2001/110/CE).

In ceea ce priveste toxicitatea HMF, mi se par pertitente concluziile urmatorului articol stiintific, publicat in American Bee Journal, care pun acest produs de reactie intr-o perspectiva interesanta:
"In literatura de specialitate am gasit doar doua referinte legate de toxicitatea HMF. In Registrul Toxicitatii Substantelor Chimice publicat de Serviciul de Sanatate Publica, apare urmatoarea informatie: 'doza toxica subcutanata a HMF la cobai este de 200 mg/kg corp'. O alta sursa, din Rusia, exemplifica concentratia HMF pentru mai multe alimente, inclusiv miere, ultima continand de departe cea mai scazuta cantitate de HMF. Folosind valorile studiului rusesc, se poate observa ca valoarea maxima admisibila de HMF la om, estimata de acest studiu ca fiind 2,4 mg/kg corp, este 1/120 din doza care produce schimbari asupra nivelul proteic in sange la cobai. Extrapoland de la valoarea americana de referinta de 200 mg/kg, se obtine o doza echivalenta de 13,6 g pentru o persoana de 68kg (150lb). Pentru a ingera o astfel de cantitate de HMF, o persoana ar trebui sa consume 1.700 kg de miere cu un continut de hidroximetil-furfural de 80 mg/kg. Ori, altfel privit, se mai poate compara limita propusa de 80 mg/kg pentru HMF in miere, cu cantitatea acestei substante in bauturi carbogazoase gen Coca-Cola. Aceasta a fost determinata a fi 456 mg/kg, sau aproximativ 160 mg/sticla de 335 ml, de doua ori mai mult decat intr-un kilogram de miere cu doza limita propusa.”

In concluzie, exista mult mai multe componente nocive si alimente-problema de care ar trebui sa ne ferim in alimentatia de zi cu zi, decat o lingurita de miere adaugata in ceai sau la un aluat de prajitura. Pentru un consumator de produse apicole mai vitala e gasirea unei surse de miere curata, integrala si cruda, care sa completeze in mod armonios o dieta cat mai sanatoasa.

Surse:
American Bee Journal
Journal of Research in Ayurveda
Ayurveda and raw foods
Beesource beekeeping

Credit imagine: © Thomas Woodruff | Dreamstime.com

"Dirty dozen", varianta romaneasca

Cred ca e deja destul de mediatizat si in Romania raportul organizatiei Environmental Working Group, care clasifica anual fructele si legumele de pe piata americana in "curate" si "murdare", functie de gradul de contaminare cu pesticide. Se stie ca aceste chimicale sunt periculoase pentru sanatate, mai ales in doze excesive, dupa cum concluzioneaza o multitudine de studii stiintifice independente din intreaga lume. Majoritatea pesticidele sunt neurotoxice, cancerigene, induc dezechilibre hormonale si digestive si sunt iritante pentru ochi, piele si plamani. Asadar evitarea pe cat posibil a reziduurilor acestor substante in alimente devine un element stringent, desi greu de pus in practica in lipsa informatiei, disponibilitatii alternativei si testarii la indemana.

In urma esantioanelor analizate in 2013 in SUA, cele mai periculoase fructe si legume s-au dovedit a fi: 1. merele, 2. telina, 3. rosiile cherry, 4. castravetii, 5. strugurii, 6. ardeii iuti, 7. nectarinele, 8. piersicile, 9. cartofii, 10. spanacul, 11. capsunile, 12. ardeii grasi. La polul opus, mai curate sunt: 1. sparanghelul, 2. avocado, 3. varza, 4. pepenele galben, 5. porumbul, 6. vinetele, 7. grapefruit, 8. kiwi, 9. mango, 10. ciupercile, 11. ceapa, 12. papaya.

Desi lista poate fi extrapolata orientativ si la alte tari, mai ales in cazul produsele de import, cu sursa producatoare comuna, cu siguranta exista discrepante mari intre produsele locale si cele americane din cauza practicilor agricole, controlului fito-sanitar si legislatiei in vigoare diferite, privind protectia plantelor. Asa ca am cautat cu speranta si curiozitate un raport romanesc echivalent, care sa reflecte mai obiectiv realitatea locala. Singura sursa oficiala pare a fi un document din 2011, care prezinta rezultatele monitorizarii unor produse agricole de pe piata, intitulat Raport privind programul national de monitorizare al reziduurilor de pesticide din fructe, legume si cereale al Romaniei pe 2011, solicitat de ministerul Agriculturii, Padurilor si dezvoltarii Rurale, Agentia Nationala Fitosatinara.

Sumarul visual al concluziilor il gasiti mai sus. Raportul detaliat arata ca dintre legumele analizate, cele care prezinta procentul cel mai mare de probe cu pesticide sunt: salata 26% din probele de salata analizate, rosiile cu 22% din totalul de probe de rosii analizate si spanacul cu 19% din totalul de probe de spanac analizate. Pentru celelalte legume procentul de probe cu reziduuri de pesticide variaza intre 0% si 15%. Din produsele analizate, dovleceii, fasolea boabe, pastarnacul, patrunjelul radacina, prazul, ridichile, sfecla rosie si de zahar, varza si vinetele nu au avut reziduuri de pesticide. Majoritatea probele de legume analizate au fost de provenienta autohtona (91.74%). Dintre fructe, 100% din probele de grapefruit, 90% din probele de lamai, 66.6% din portocale, 62.5% din probele de mandarine, 53.8% din strugurii de masa, 50.8% din strugurii de vin, 35.2% din probele de mere, 30.2% din probele de piersici, 29.5% din probele de pere si 25% din probele de kiwi, au fost detectate cu reziduuri de pesticide! Probele autohtone au prezentat reziduuri de pesticide in proportie de 28.79%, iar cele din import in proportie de 55.80%.

Ce putem face noi, consumatorii, ca sa limitam expunerea la pesticide? In primul rand sa ne informam, cautand astfel de date care ajuta la luarea unor decizii obiective legate de dieta familiei. In al doilea rand, consumand fructe si legume din surse cat mai curate si verificate, adica din cultura proprie, de la producatori ai caror practica fitosanitara ne este cunoscuta, sau cumparand, cand e posibil, produse bio/organice veritabile (nu doar cu sigla sau numele) . Macar pentru copii si macar alimentele din topul celor mai contaminate. Intre timp sper la un raport actualizat al Ministerului sau al altor organisme independente, cu date mai recente si cu mai multe esantioane din importuri, mai ales ca aceste marfuri invadeaza piata agricola romaneasca. Multa sanatate tuturor!


EDITARE noiembrie 2013:
Revin la acest post cu o actualizare, dat fiind ca intre timp a fost publicat si raportul pe 2012 (il gasiti la acelasi link al MAPDR de mai jos). Din pacate, personal sunt dezamagita de noua evaluare, dat fiind ca s-a ales sa se ignore orice produs din import (care insa sunt produsele agricole dominante de pe piata), si s-a facut sondajul doar pe esantioane produse autohton (?!). Nu inteleg logica, dar alt raport oficial pana una-alta nu avem. Asadar ce ne indica raportul pe 2012?

Ei bine, cam aceleasi vesti proaste, adica majoritatea legumelor si fructelor contin reziduuri de pesticide, chiar daca, cu exceptia salatei, nu au fost depasite limitele maxime admisibile, conform legislatiei europene in vigoare.

Raportul detaliat arata ca dintre legumele analizate, cele care prezinta procentul cel mai mare de probe cu pesticide sunt: fasolea verde cu 45% din probele de fasole verde analizate, mazarea cu 44% din probele de mazare analizate, salata cu 38% din probele de salata analizate, spanacul cu 35% din totalul de probe de spanac analizate si rosiile cu 24% din totalul de probe de rosii analizate. Pentru celelalte legume procentul de probe cu reziduuri de pesticide variaza intre 0% si 30%. Din produsele analizate, guliile, pastarnacul, patrunjelul radacina si sfecla de zahar nu au avut reziduuri de pesticide. Ca si o observatie, desi rosiile par ca au coborat in top, din pacate procentul de rosii contaminate a crescut cu 2%, in timp ce si alte legume au venit tare din urma, depasind tomatele in reziduuri.

Dintre fructe, 65% din capsuni, 42% din piersici, 41% din cirese, 37% din strugurii de vin, 36% din strugurii de masa si 34% din probele de mere au fost detectate cu reziduuri de pesticide! Pentru celelalte fructe procentul de probe cu reziduuri de pesticide variaza intre 0% si 30%. Din produsele analizate, afinele, gutuile, pepenele rosu si pepenele galben nu au avut reziduuri de pesticide.

Ca un sumar, TOP 10 pentru cele mai"murdare" legume & fructe de pe piata romaneasca sunt:

1. CAPSUNILE
2. FASOLEA VERDE
3. MAZAREA
4. PIERSICILE
5. CIRESELE
6. SALATA
7. STRUGURII
8. SPANACUL
9. MERELE
10. ROSIILE

La polul opus, cele mai curate, deci bine de cumparat cele din productia locala, sunt: afinele, gutuile, pepenele rosu, pepenele galben, guliile, pastarnacul, patrunjelul radacina si sfecla.

Personal critic insa inca o data modalitatea in care a fost conceput si executat acest plan de monitorizare a reziduurilor de pesticide pe 2012, care exclude in totalitate produsele din import si care astfel nu reflecta in mod obiectiv diversitatea de origine a vegetalelor de pe piata romaneasca.



Surse:
Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale - Rapoarte de monitorizare a reziduurilor de pesticide
EWG's 2013 Shopper's Guide to Pesticides in Produce™

Oul de prepelita

Trebuia sa scriu despre acest subiect, acum cand mi-am inceput propria crescatorie de prepelite. Nu, nu e nici macar microferma, cu cele 5 zburatoare din dotare, dar e un experiment la care visez de ceva vreme, cu principalul scop de a asigura zilnic oua proapete si hranitoare pentru copiii si familia mea.

De ce oua de prepelita? Pentru ca ne-am imprietenit cu ele si le savuram de ceva timp, de pe vremea cand fetita mea, alergica la oul de gaina, a putut consuma fara probleme pe cele de prepelita. Si pentru nenumaratele beneficii pentru sanatate, dovedite stiintific, pe care oul acestei fazanite miniaturale (Coturnix japonica) le ofera:

• Densitatea si valoarea nutrientilor e net superioara oului de gaina: contine usor mai multe poteine, de 3 ori mai multa vitamina B1, de 2 ori mai multa vitamina A si B2, de 5 ori mai mult fier si potasiu, si e o sursa excelenta de aminoacizi esentiali, vitaminele B6, B12, D, magneziu, calciu, zinc, cupru si alte oligoelemente.

• Contine jumatate din cantitatea de colesterol furnizata de un ou de gaina (7.7 mg/g vs. 14 mg/g), in plus majoritatea acestuia fiind colesterol “bun” (HDL), care ajuta la reglarea celui “rau” (LDL).

• Raportul acizilor omega-6/omega-3 este cel mai favorabil din punct de vedere nutritiv, cand este comparat cu cel de gaina, rata si fazan. Si continutul in DHA, acidul gras atat de important pentru buna dezvoltare si functionare a creierului, e cel mai ridicat in oul de prepelita, urmat in ordine descrescatoare de cel de gaina, fazan si rata.

• Contine un ovomucoid cu rol anti-inflamator, capabil sa suprime raspunsurile alergice. De aceea ouale de prepelita se recomanda de catre medicina traditionala in tratarea alergiilor, astmului si chiar a bolilor digestive. Totodata, continutul bogat al albusului in lizozima, o enzima cu efect puternic antibacterial, ajuta la intarirea imunitatii si cresterea rezistentei organismului.

Cum se servesc ouale de prepelita? La fel ca si cele de gaina: fierte, omleta, ochiuri, umplute, marinate, etc. Pe langa faptul ca sunt foarte nutritive, sunt si foarte gustoase si satioase. Iar aparenta lor miniaturala castiga simpatia copiilor mofturosi la mancare, dar si admiratia consumatorilor gurmanzi, cand sunt prezente ca aperitive gratioase pe masa unei petreceri.

Ca si tratament, in special medicina traditionala chinezeasca recomanda curele cu oua de prepelita (crude sau fierte) copiilor, varstnicilor si persoanelor suferind de diverse afectiuni. Cateva din situatiile in care un astfel de tratament este recomandabil sunt: crestere si intarirea imunitatii, vitaminizare, detoxifiere, revigorare, imbunatatirea memoriei si claritatii mentale, boli alergice, respiratorii, autoimune, digestive, diabet, guta, sarcina si alaptare. Personal, nu sunt adepta regimurilor cu produse animaliere crude, inclusiv a oualelor, mai ales la copii, varstnici, femei insarcinate si persoane cu probleme imunitare, datorita riscului microbiologic real, deloc de neglijat.

Fara pretentia de a fi un panaceu universal, n-am nici o retinere sa incadrez acest ousor-minune la superfoods. Cu siguranta oul de prepelita isi poate gasi locul daca nu zilnic, macar frecvent, in alimentatia oricarei familii.

Surse:
USDA Nutrient database
Kaz´mierska, M.; et al - Comparative analysis of fatty acid profile and cholesterol content of egg yolks of different bird species

Suntem ceea ce mancam

Adesea ma gandesc la corpul uman ca la un agregat complex, proiectat de o minte geniala care a luat fiecare detaliu si posibilitate in calcul cand a conceput acest tot-unitar. Masinaria asta care suntem si care functioneaza dupa reguli precise are nevoie de un anumit carburant, pe care sa-l poata arde si transforma in energie. Din perspectiva asta, tot ce mancam trebuie intai sa fie recunoscut de organism, ca mai apoi sa il poata descompune prin activitati mecanice, reactii chimice si biochimice, in produsi simpli, care sa furnizeze mai departe energie si nutrienti, fara a conturba echilibrul intern. Ins & outs, iar intre o lege simpla a universului: nimic nu se pierde, totul se transforma. Si ca sa ne duca masinaria asta cat mai mult, fireste ca trebuie sa-i menajam motorul, in primul alimentandu-l cu carburantul potrivit, cu care a fost proiectat sa functioneze la parametrii cei mai buni. Benzina proasta bagam, benzina proasta putem...
Asadar, impartasind aici din ideile si conceptiile mele nutritive, sper sa gasim impreuna carburantului ideal pentru 'masinaria' fiecaruia dintre noi. Toate cele bune!

Credit imagine: © Digitalstormcinema | Dreamstime.com

Orezul conventional, un aliment de evitat

Putina lume realizeaza ca cea mai populara si consumata grana de pe planeta e unul dintre cel mai poluat bun de consum din lume. Reziduurile de pesticide sunt prezente la limita sau depasesc cu mult valorile admisibile in majoritatea orezului conventional de pe piata, mai ales ca 90% este produs in Asia, in tari cu f putina legislatie si control in aplicarea pesticidelor, dar cu traditie in daunatori tot mai rezistenti.

Pesticidele, precum si alti poluantii organici si inorganici (de ex metalele grele si arsenic) din zonele de cultura , se acumuleaza mai mult ca in orice alta grana, datorita mediului de cultura al acestei plante - cultivarea in apa, precum si solubilitatii in apa a majoritatii pesticidelor aplicate. Practic orezul conventional creste intr-o supa de chimicale, multe din ele super-concentrate, interzise de mult in multe tari civilizate (DDT de ex) si aplicate la discretie si fara monitorizare.

Contaminarea orezului este o problema cat se poate de reala, dezbatuta in organizatii si conventii internationale, dar f greu de solutionat, dat fiind ca e o comoditate de mare consum pe glob si o penurie implica probleme globale serioase.

Solutia noastra, a consumatorului de rand: eliminati orezul din alimentatia familiei; cumparati doar orez organic (care are si el problemele sale, orezul fiind acumulator de arsenic, dar macar nu ar trebui sa contina pesticide); substituiti-l cu alte grane (quinoa e o alternativa buna, sau ovaz organic).

Despre suplimentarea cu vitamine - cum alegem?

In conditii ideale, o hrana variata si bogata in elemente nutritive ar trebui sa ne asigure necesarul de vitamine, minerale, enzime, oligoelemente. Din nefericire, chiar si pentru cei mai constiinciosi consumatori, acest ideal este foarte greu de atins, data fiind calitatea alimentelor moderne. Acestea si-au piedut prin procesare si aditivare sintetica multe din calitatile nutrivite ale materiei prime, ea insasi devenita inferioara datorita practicilor agricole si conditiilor de mediu contemporane. Asadar, nu e o idee deplasata sa recurgem la suplimentarea dietei cu vitamine, minerale, enzime, etc.

Dilema este dupa ce criterii sa selectam vitamine de calitate si maxima eficienta, mai ales ca oferta exista din abundenta? Ca in orice ramura, industria suplimentelor e plina de oportunisti si companii care urmaresc doar sa castige bani prin cantitate si nu calitate, producand produse inferioare impinse in fata de un marketing agresiv. Asadar, nu va lasati pacaliti de advertising, ci urmati cateva reguli simple inainte de a decide daca vitaminele respective sunt ceea ce pretind a fi:

1. Preferati vitamine "wholefood" si extracte naturale, cu substantele active ramase in "hainele" lor complexe pe care le-a dat natura. Adesea nu se intelege de ce vitaminele de sinteza, izolate, dar identice chimic cu cele din natura si organism, nu functioneaza cum ne-am astepta, ci din contra, au efecte oxidative, toxice, dizlocuiesc minerale din corp, ingreuiaza procesul de excretie si obosesc in special ficatul si rinichii. In natura vitaminele nu sunt niste izolate chimice de sine statatoare, care actioneaza independent, ci sunt un complex biochimic, venind "imbracate" si strans legate intotdeauna cu enzimele, coenzimele si cofactorii specifici! Un exemplu simplu este vitamina C, care nici pe departe nu este doar acidul ascorbic cel super-popular, ci acesta este sinergetic legat cu ascorbinogen, tirozinaza, rutina, vitamina P, si factorii K, J si P! Din intelegerea acestui mecanism a fost introdus conceptul de "wholefood vitamin".
2. Scump nu inseamna neaparat mai bun. Multe produse de slaba calitate se pot ascunde in spatele unei marci renumite, care, din nou, nu e garantia calitatii.
3. Concentratia substantelor active. Aceasta e una din cele mai raspandite "smecherii" in atragerea cumparatorilor. Doua produse pot parea identice ca si continut, dar pretul e diferit. Neaparat verificati daca nu concentratia diferita e cauza pretului diferit - 10 IU (unitati) de vitamina D nu e acelasi lucru cu 400 IU!
4. Doza recomandata poate diferi, deci pretul real/doza efectiva poate diferi substantial. Un produs mai ieftin contine poate 300 micrograme B12, dar producatorul recomanda trei comprimate pentru a se atinge un necesar mediu zilnic de 900 micrograme B12, cantitatea pe care poate alt produs, aparent mai scump, il contine intr-un singur comprimat.
5. Informatia este foarte importanta. Internetul e o resursa bogata si la indemana pentru a afla detalii despre compania producatoare, compozitia produselor, dar mai ales despre pareri si experiente ale consumatorilor curenti ai acestor produse.
6. Si nu in ultimul rand, daca suferiti de o problema de sanatate, cel mai indicat este sa cereti sfatul cu un specialist avizat (dar obiectiv, caci in economia de astazi multe cadre medicale sunt si distribuitori de produse) inainte de a va "administra" singuri orice suplimentare. Ce pare a fi benefic pentru o persoana, poate fi ineficient sau chiar daunator pentru alta persoana, cu o stare generala si cerinte diferite.


Credit imagine: © Morpheusm | Dreamstime.com